Mă prefac în fiecare zi că nu se topesc fulgii de nea din părul meu.
Mă trezesc în fiecare dimineaţă în alt loc rece şi mi se face dor de îmbrăţişările tale calde.
Îţi aud paşii îndepărtându-se şi mă gândesc la minutele de pe peron în care te-aşteptam sa vii.
Mă mint singură în fiecare zi cu fiecare gest de-al tău, mă descompun în mii de bucăţele şi mă împrăştii pe jos fără să-ţi vorbesc.
Rostesc numele tău în gând, căci n-am forţă să zbier, n-ai să mă auzi oricum.
Iau aceeaşi scrisoare şi o citesc de sute de ori. Analizez fiecare cuvânt şi mă pierd.
Ard clipele de aşteptare în pragul uşii tale, ard timpul şi eternitatea.
Fur în continuare pliculeţe de zahăr din bar şi mă cufund în canapeaua roasă.
Beau aceeaşi cafea cu mult lapte.
Te pierd în fiecare zi. Rând pe rând, ideile mele se topesc, sentimentele mele se pierd şi ele şi simt distanţa din ce în ce mai mare. Distanţa dintre sufletele noastre.
Mă prefac în fiecare zi că mă iubeşti.
Prefă-te că rămâi, că omori ura, tristeţea, frica mea. Prefă-te că mă strângi din nou în braţe, că mă săruti cu aceeaşi ardoare.
Prefă-te că mă iubeşti.